Detalii loc de munca

Descrierea jobului

Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara scoate la concurs postul de Controlor de prim nivel TM (2 poziții). Concursul are loc în data de 22 septembrie 2011, începând cu ora 10.00 şi cuprinde următoarele probe: • Probă scrisă din bibliografia de concurs; • Probă scrisă de limba engleză; • Probă practică de operare pe calculator; •Interviu - cu membrii comisiei de concurs; Controlorul de prim nivel TM, îndeplineşte următoarele activităţi: - răspunde de asigurarea controlului de prim nivel din punct de vedere tehnic şi financiar al proiectelor aflate în gestiunea proprie finanţate în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia, cu beneficiari români, în conformitate cu prevederile contractuale ale beneficiarilor, procedurile interne şi procedurile de implementare furnizate de Autoritatea de Management (AM); - răspunde de realizarea situaţiilor referitoare la activitatea de control de prim nivel a proiectelor beneficiarilor români privind stadiul activităţilor şi cheltuielilor efectuate; - răspunde de verificarea la faţa locului a operaţiunilor aflate în implementare de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată în timpul implementării proiectului; - răspunde de aplicarea ştampilei cu codul proiectului precum şi ştampila "conform cu originalul" pe copiile documentelor justificative privind stadiul proiectului la momentul controlului şi avizează cheltuielile eligibile; etc.

Cerinte

Cerinte • Studii superioare absolvite cu diplomă în domeniul: economic sau tehnic (ex. inginerie economică); • Cunoştinţe foarte bune de limba engleză; • Cunoştinţe foarte bune de operare pe calculator (pachetul Microsoft Office); • Vechime în domeniul financiar-contabil de minim 3 ani - pentru economiști; • Constituie avantaj experiența în domeniul achizițiilor publice; • Permis de conducere categoria B, cu experienţă în conducerea autoturismelor de minim 1 an. Documente necesare întocmirii dosarului de participare: • Copii ale diplomelor de studii; • Curriculum vitae în format european (semnat şi datat); • Scrisoare de intenţie (semnată şi datată); • Cazier judiciar sau declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că aplicantul nu deţine cazier judiciar; • Adeverinţă medicală - tip, pentru angajare; • Copie după cartea de identitate şi după permisul de conducere; • Formular de înscriere (la solicitarea dvs. se poate transmite prin e-mail, sau se completează în momentul depunerii dosarului la sediul BRCT Timişoara). Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 19.09.2011, ora 16.00, la sediul BRCT Timişoara, str. Proclamaţia de la Timişoara nr. 5, et. 1 - Biroul de Resurse Umane şi Comunicare. Candidaţii vor fi anunţaţi telefonic până la data de 20.09.2011, ora 17.00 despre eligibilitatea dosarelor şi participarea la concurs. Aplicaţiile on-line nu sunt eligibile. Vor fi acceptaţi doar candidaţii care depun toate documentele solicitate la sediul BRCT Timişoara. Posturile scoase la concurs sunt de tip contractual pe o durată determinată (07.04.2013). Pentru mai multe detalii vă recomandăm să consultaţi Fişa aplicantului disponibilă pe site-ul www.brct-timisoara.ro secţiunea oportunităţi de angajare. Persoană de contact: Dani Bardos - Şef Birou Resurse Umane şi Comunicare dani.bardos@brct-timisoara.ro Tel: 0356-426360; Fax: 0356-426361;

Restrictii

Nivel minim de educatie necesara Diploma de facultate


Joburi similare