Se găsesc locuri de muncă în străinătate dar şi locuri de muncă în ţară. Orice ai alege există şanse ridicate de a-ţi găsi un loc de muncă.

Pe site-urile de anunţuri deja se găsesci oferte de muncă în străinătate cu depunere CV începând de acum şi cu plecarea la începutul anului 2016. O firmă românească caută 800 de angajaţi în domeniul agricol, în Spania, culegători de căpşuni, selecţiile făcându-se în luna Ianuarie. O altă firmă, de această dată cu sediul în Portugalia, recrutează 400 muncitori în acelaşi domeniu, culegători de zmeură în Portugalia. Deşi în străinătate domeniul agricol este cel care oferă cele mai multe locuri de muncă românilor, nu doar în agricultură se găsesc locuri de muncă. În topul locurilor de muncă în străinătate se mai găsesc şi îngrijitorii de bătrâni, mecanici auto, sudori şi constructori.

Dacă în anunţurile de job-uri în străinătate pe anul viitor sunt domenii mai mult pentru persoanele necalificate, în România se caută muncitori calificaţi. O firmă din România a carui nume nu e relevant, plănuieşte să angajaze 700-750 de oameni în cursul anului viitor, recrutările fiind făcute în Galaţi şi Bucureşti. Se estimează o extindere a firmei cu 2000 de angajaţi in următorii doi ani şi jumătate. Şi nu este singura firmă care face angajări în masă. Există şi alte firme din Nordul şi Vestul ţării care fac de asemenea angajari în masă, firme care sunt în plină dezvoltare.

Alte firme sunt obligate să creeze locuri de muncă în 2016 datorită unor contracte prin care au fost finanţate de către stat sau de către UE, majoritatea firmelor activând în domeniul IT, iar nume grele ale tehnologiei se găsesc printre aceste firme (IBM, Dell, Vodafone, ATOS IT Solutions)

Joburi există, forţa de muncă în România începe să scadă însă salariile întârzie să crească şi ele odată cu creşterea economiei în ţară. România a înregistrat o creştere a PIB-ului de 4% mult peste media europeană care este 1.5% în 2015, Europa de Est fiind fruntaşă la acest aspect.

Dacă salariile bugetarilor au crescut încă de la 1 Decembrie 2015 de la 10% până la 25% în funcţie de domeniu, în mediul privat salariile nu au suferit schimbări majore, salariaţii din mediul privat sperând o schimbare în anul 2016

Rovana Plumb, fostul Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei sociale şi Persoanelor vârstnice a promis că în anul 2016 salariul minim va fi de 1200 lei dar, odată cu schimbarea guvernului nimic nu mai este cert, până ce se vor limpezi apele în politica românească, promisiunile pe care anumite persoane le fac au o credibilitate extreme de scăzută.

Ei bine, dacă situaţia în România pe 2016 nu este chiar roz, nici în străinătate nu stau “câinii cu colacii în coadă”. Domeniul agricol este plătit foarte prost, cu salarii ce variază între 600 şi 1000 euro lunar, dar desigur sunt salarii plătite muncitorilor fără calificare. Desi salariile sunt mai mari in strainatate decat in Romania, de obicei angajatorii straini nu platesc in primul an un salariu mai mare decat minimul pe economie. Situatia se schimba cand e vorba de joburi pentru candidati super calificati cum ar fi doctori, informaticieni, asistente medicale, bucatari sefi, care au sanse mari sa primeasca inca din primele luni de munca un salariu comparabil cu cel al colegilor lor din tara angajatoare.