Iata ce ar trebui sa faci si sa nu faci cand negociezi salariul:

Fa-ti temele 

Multe persoane raman fara cuvinte in momentul cand sunt intrebate de asteptarile salariale. Ar fi bine sa faci o mica cercetare inainte de a te duce la interviu pentru a afla care este nivelul salarial in cadrul acelei firme, sa afli ce salarii sunt in domeniul in care activezi si sa poti ajusta suma la experienta si calificarile tale.

Nu spune da prea repede 

Nu este de preferat sa accepti prima oferta din partea angajatorului. Multe persoane fac asta, mai ales cei care sunt la inceputul carierei sau cei care nu stiu sa isi aprecieze adevarata valoare. Nu spune „da” pana cand nu stii sigur ca valoarea salariului reflecta experienta si aptitudinile tale. Daca vei alege un salariu prea mic, de care nu esti multumit, si apoi vor exista cresteri salariale prea lente, vei ajunge sa devii stresat si lipsit de motivatie la locul de munca.

Ia in calcul si alte beneficii

Sa evaluezi doar nivelul salariului si sa ignori alte beneficii oferite este o alta greseala obisnuita. Trebuie avut in vedere daca ti se ofera bonuri de masa, asigurare privata de sanatate, optiuni de concediu, optiuni de a participa la diverse cursuri de dezvoltare profesionala etc. Aceste beneficii au valoare monetara si nu pot fi ignorate.

Nu face comparatii ce nu sunt rezonabile

Salariile difera de la o industrie la alta. Comparatiile ar trebui evitate si negocierile sa fie facute pe baza unei cercetari anterioare in industria in care lucrezi. Spre exemplu, un asistent administrativ dintr-o scoala are un salariu diferit fata de un asistent administrativ dintr-o firma mare de telecomunicatii.

Asteapta momentul potrivit pentru a aduce in discutie subiectul salariului

Nu este bine sa vorbesti despre salariu in interviu prea repede. Tu trebuie sa ii convingi ca esti un candidat valoros, care ar trebui angajat si daca intervievatorul este interesat de tine va aduce in discutie tema salariului spre sfarsitul interviului. De asemenea, daca ai experienta anterioara in domeniu, o buna regula este sa ceri cu maxim 20% mai mult decat salariul anterior avut.

Nu spune o suma exacta

Atunci cand esti intrebat de asteptarile salariale incearca sa dai un interval salarial pentru a avea de unde negocia. Daca ti se ofera o suma sub intervalul tau minim, intreaba-l de beneficii.