Nu minți niciodată pentru a primi o mărire de salariu!

În momentul în care consideri că meriți o mărire de salariu și fie nu știi cum să o ceri, fie ți-e frică de un refuz, nu lua niciodată în calcul ideea de a minți că ți s-a oferit de către altă companie aceeași poziție cu un venit mai mare. Ține minte că ai fost ales dintre alți candidați cu competențe asemănătoare – ești un angajat valoros, însă asta nu înseamnă că ești singurul de acest fel. Există posibilitatea ca șeful tău să vrea să îl sune pe așa-zisul angajator, aflând astfel adevărul despre încercarea ta. În acest caz, doar două lucruri se pot întâmpla:

  • Vei fi concediat;
  • Vei pierde orice șansă de a mai cere o mărire de salariu.

Chiar dacă e tentant, nu îți bârfi niciodată șeful!

Nu spun să respingi cu hotărâre subiectul atunci când unul dintre colegii tăi îl aduce în discuție, însă fă în așa fel încât să nu spui lucruri rele despre cel care te-a angajat. Nu știi niciodată când te poate auzi sau care este relația colegului respectiv cu el.

Nu fugi niciodată la ușă odată cu încheierea programului!

Poate că ai avut o zi proastă, abia aștepți să ajungi acasă sau pur și simplu nu mai suporți atmosfera de la locul de muncă. Cu toate astea, nu te arăta niciodată prea entuziasmat de faptul că ți-ai terminat orele de muncă. Acest gest, chiar dacă nu îți dai seama, poate afecta dramatic viziunea pe care o are angajatorul despre tine, deteriorând astfel relațiile dintre voi doi. De asemenea, acest tip de atitudine, care te determină să te grăbești spre ieșire imediat ce a sunat clopoțelul, poate avea un impact negativ și asupra psihicului tău.

Nu căuta succes întruna!

E în regulă să menționezi în cadrul interviului de angajare că vrei să evoluezi cât mai mult și să ai cât mai multe realizări, însă nu încerca prea tare să arăți asta la locul de muncă. Fii entuziasmat atât cât este necesar și dă ce-i mai bun din tine în tot ceea ce faci la jobul respectiv, dar nu îi cere șefului lucrări speciale sau mai dificile doar pentru a-ți putea demonstra competențele – așteaptă momentul potrivit pentru a te face remarcat.

Pe scurt, acestea sunt riscurile pe care nu ar trebui să ți le asumi niciodată la locul de muncă: e mai bine să știi cum să înveți din greșelile altora decât să îți pui în pericol propria carieră.