Din 2006, de când ExpoStand activează pe piaţa românească, sistemele de prezentare mobile au cunoscut o dezvoltare explozivă atât la nivel naţional cât şi internaţional, multe si interesante schimbări au avut loc. Noi companii producătoare s-au impus pe această piaţă exclusivistă, iar vechii jucători şi-au diversificat gama de produse. În tot acest timp, ExpoStand a reuşit să vină în întâmpinarea dorinţelor şi necesităţilor clienţilor, ajutându-i să-şi promoveze produsele în mod eficient şi la costuri accesibile. Profesionalismul companiei noastre a fost deseori subliniat de partenerii noştri cu ajutorul cărora am reuşit să implementăm o multitudine de proiecte în beneficiul clienţilor. Avantajul competiţional al ExpoStand îl reprezintă permanenta atenţie acordată noutăţilor ce apar în acest domeniu. Pe de altă parte, pentru echipa ExpoStand detaliile contează. De la nivel de concept până la punerea în aplicare, fiecare etapă este tratată de specialiştii noştri cu cel mai mare profesionalism. Din anul 2008, ExpoStand a început colaborarea cu producătorul francez de sisteme de prezentare mobile , beneficiind astfel de experienţa şi notorietatea acestuia la nivel mondial. Produsele de calitate sunt rezultatul unei perfecţionări continue, bazate pe un şir neîntrerupt de inovaţii evidenţiate prin tehnologiile patentate ale producătorului francez. Spre exemplu, compania noastră se mândreşte cu cele mai performante şi mai prietenoase PopUp Display-uri de pe piaţă ce provin de la producătorul francez. Avantajele evidente ale acestui produs sunt în principal prin scăderea greutăţii totale ale echipamentului şi SCĂDEREA CU MAI MULT DE ZECE ORI A TIMPULUI NECESAR INSTALĂRII.

  • București
  • N/A, București